Pe patul de moarte, Popescu e înconjurat de toată familia şi, cu glas sleit, spune:
- Ehei, când aveam eu vreo 20 de ani, ce mă mai distram… Fete, beţii, scandaluri... Şi-mi zicea tata: bă băiatule, potoleşte-te, ia-ţi un serviciu, fă-ţi şi tu o familie, să aibă şi ţie cine-ţi da un pahar de apă pe patul de moarte. Dar nu m-am potolit. Şi pe la 30 de ani, ce mă mai distram... Fete şi mai multe, beţii şi mai mari... Şi-mi ziceau prietenii: bă Popescule, potoleşte-te, fă-ţi şi tu o familie, să aibă şi ţie cine-ţi da un pahar de apă pe patul de moarte. Şi mi-au tot zis aşa, până am început să-i ascult. Mi-am luat nevastă. Nevasta trebuia ţinută cu bani, a trebuit să muncesc mai mult. Au apărut copiii, a trebuit să muncesc şi mai mult, să-i duc la şcoală, să le dau tot ce le trebuie. N-am mai ştiut ce-i aia o beţie, n-am mai ştiut de alte fete. Pe urmă au venit nepoţii. Am tras şi pentru ei cât am putut, că deh, să aibă cine-mi da un pahar de apă pe patul de moarte... Şi uite că acuşica mor şi...
- Şi, şi?, întreabă rudele strânse buluc la capul muribundului
- ... şi-n pana mea de viata, zice Popescu amărât, NU MI-E SETE!
Trimite și prietenilor


Alte bancuri românești